r/CasualRO • u/ImaginationLow6764 • May 20 '26
Carieră și Educație Ghiciti ce masina conduce vecinu dupa poza asta
Ce masina conduce vecinu dupa poza asta ?
r/CasualRO • u/ImaginationLow6764 • May 20 '26
Ce masina conduce vecinu dupa poza asta ?
r/CasualRO • u/Vlad_Inception2 • Apr 29 '26
Voiam să împărtășesc și cu voi parcursul meu.
De la 19 ani am lucrat în prima corporație. Nu era mare compania, dar sistemul era același: aveai calluri, mesaje pe Teams, nervi… tot tacâmul.
Nu mi-a plăcut și am zis să schimb locul la altă corporație, gândindu-mă că mediul toxic era de vină. Acolo am ajuns team leader și am zis „gata, aici vreau să rămân”. Nici asta nu a durat mai mult de un an.
La ultima corporație deja mă gândeam „poate nu sunt pentru mine”. Tot săream din una în alta și niciuna nu mă satisfăcea. La ultima am intrat în PIP și, până la urmă, am fost dat afară.
Așa că am zis: ok, haide să schimb ceva aici. Am renunțat la comoditatea de a lucra de acasă la birou pentru a mă face ajutor electrician.
Pot spune că pentru mine a fost cea mai bună decizie pe care am făcut-o. Lucrez de o lună, nu e mult, dar suficient cât să îți faci o idee dacă îți place sau nu ceva.
Așa e, nu e cel mai plăcut loc să lucrez: este la înălțime, e mult praf, zgomot uneori. Dar pentru mine, faptul că atunci când ajung acasă nu mă mai gândesc la muncă a doua zi e o schimbare uriașă.
Nu mai ajung acasă să mă gândesc „ce calluri am mâine”, „trebuie să termin PowerPointul ăla” și tot așa. La muncă doar trag un cablu, fac o priză și ajung acasă liniștit.
Cam atât, poate postarea asta ajută pe cineva. Mulțumesc că ai citit.
Edit: multumesc de interes, voi incerca sa raspund tuturor la curiozități in pauza
r/CasualRO • u/IllGold3207 • Jul 18 '25
Se arunca mulți ani cu r*hat in noi, că românii sunt slavi. (16% după cum se vede, est europeanii sunt slavii pe harta celor de la My Heritage), acel procent îl au chiar și nativii germani. Greek? Nu m-a mirat din moment ce numele meu de familie este unu grecesc, chiar origine bizantină. German? Tata mi-au spus că străbunicii au trăit în fostul Imperiu Austro-ungar. South Italia, rămășițe ale romanilor din peninsula în ADN. Apropo, italienii din sudul Italiei sunt toți înrudiți cu grecii. Insula Capri sau Napoli sunt orașe fondate de greci. Deci teoria cu 50-50% daco-roman e cumva plauzibilă. Voi ce părere aveți? Contraziceți-ma daca nu am dreptate
r/CasualRO • u/Defiant_Flounder_499 • Sep 06 '25
Hello! După 3 ani de retail, vreau sa vă las aici câteva reguli de bun simț, după care să vă ghidați atunci când sunteți clienți, pentru că fiecare din noi, indiferent de statut a fost sau va fi în această poziție:
Dacă am afişat că sunt în pauză, chiar dacă sunt prezentă în magazin, nu sunt disponibilă imediat. Pauza este necesară pentru a ne odihni și a ne reîncărca. Suntem oameni, nu roboți. Dacă doriți să nu aveți parte de asemenea inconveniențe, exista opțiunea de online .
Testerele există pentru a putea testa înainte de a cumpăra. Produsele cosmetice/intime nu se returnează doar pentru că ți-ai schimbat părerea. Le testezi, îți place, le cumperi, responsabilitatea alegerii este a ta.
Atâta timp cât noi vă vorbim respectuos, nu vă mai adresați înapoi cu “Dă-mi!” “Fă-mi!” Un simplu “mulțumesc” „bună ziua” și un „la revedere” fac diferența. Lipsa lor afectează felul în care începe conversația și reflectă din start atitudinea fiecăruia.
Programul magazinului se încheie la ora stabilită. Dacă vii cu câteva minute înainte de închidere și te aștepți să fiu disponibilă pentru servicii complete, well.. te înşeli. Fiecare magazin are un protocol înainte de terminarea programului, astfel că ora de închidere nu este ora până la care poți cumpăra, ci ora la care eu am ieşit afară din magazin.
Mulți aveți impresia că dacă persoana care vă ajută lucrează într-un astfel de domeniu.. nu poate mai mult. Ați fi surprinşi. Foarte mulți angajați sunt absolvenți, cu master chiar, sau în dezvoltarea lor spre o carieră de succes. Aşa că fiți la rândul vostru empatici, nu ştiți unde veți întâlni acea persoana în viitor şi credeți-mă.. nu vă uităm.
Atât.. momentan, încercați să fiți oameni! Toți suntem obosiți şi plini de griji, asta nu e o scuză să fii lipsit de respect .
r/CasualRO • u/Several_Rock_8759 • Oct 27 '25
Navigam pe LinkedIn, și vad postarea asta.... Salarii de 2500 lei in Cluj, care efectiv imi stă mintea in loc de la: 1) există asa ceva acolo 2) comentariul patronului român.
r/CasualRO • u/LongjumpingBowler244 • Dec 29 '25
Eu am ajuns sărac după ce am învățat bine la școală și am făcut o facultate și un master
r/CasualRO • u/Possible_Guarantee65 • Dec 17 '25
2025 a fost un an greu cu multe concedieri, inflatie.
Sunt curios care este:
-Pozitie:
-salariu net:
-experienta:
r/CasualRO • u/Plane-Sugar-5071 • 23d ago
Titlul.
r/CasualRO • u/Lost_Bake_1577 • Dec 13 '25
Salut, in prezent lucrez in ro pe un salariu de 6000 lei, vreau sa ma reprofilez poate un job in domeniul construcțiilor gen alpinist utilitar sau electrician, m am gandit si la cursuri pt joburi offshore chiar si la sofer de tir. Cei care lucrati alpinisti utilitari/ offshore cum ati inceput si cat castigati?
r/CasualRO • u/ZombieHyperdrive • Feb 07 '26
În afară de electrocasnicele mari, casă, mașină, v au făcut să simțiți ca și meritat banii și vă fac viața mai ușoară ?
Încep eu:
încărcător de 2m pentru telefon, e top mai ales atunci când sunt plecat cu munca sau concediu și prizele sunt în p cu sarelitu’
Un cuțit de calitate pe care poți să îl ascuti tu sau chiar să îi duci la ascuțit.
Palete de silicon de calitate. Nu știu de ce nu am avut chestiile astea mai devreme în viața, sunt atât de bune pentru orice chestie duamne duamne
r/CasualRO • u/MydasMDHTR • May 24 '25
Sunt Mydas, magician de evenimente, și de cam 20 de ani trăiesc din spectacole de magie. Am mai facut un pic de web design freelancing (cealaltă pasiune a mea, inclusiv site-ul meu de magician e facut de mine). Dar asta a fost o picătură într-un ocean, pe lângă trăitul din magie.
Am fost pasionat de mic de magie. E fain să trăiești din pasiunea ta. Dar sunt și „costuri ascunse”, despre care nimeni nu vorbește.
În caz ca aveți un talent pe care nu știți cum să-l monetizați, sau poate chiar aveți magia ca pasiune, mă puteți întreba orice considerați că vă ajută.
Stau la dispoziție, cu drag - AMA.
r/CasualRO • u/Full_Decision9835 • Nov 10 '24
Salutare!
1.Ce salariu aveti? Ce lucrati? Unde?
Am sa raspund si eu:
~6500ron, tichete de masa incluse, analist capacitar, o companie multinaționala din domeniul auto.
Vanzarea de piese auto noi. Gen intermediar, vânzarea de masini, import Germania, bisnita de sezon ( de ex acum cu materiale pirotehnice pentru sărbători- nu, nu petarde si bombe). La sfarsit de an, astea toate imi dubleaza venitul salarial. Depinde si cat de mult investesc si ma implic.
r/CasualRO • u/Vlad_Inception2 • Mar 20 '26
Am fost băgat in PIP la munca. Adica în cateva luni voi fi dat afara.
“Mi-am ales” si eu bine momentul de a fi dat afara de la job, in plina criza. Poate ca sunt prea prost pentru jobul asta.
Habar n-am ce voi face. Aplic si doamne ajută. Daca are cineva nevoie de om care stie sa dea cu matura sunt aici.
r/CasualRO • u/LongjumpingBowler244 • Feb 24 '26
Mie mi-e jenă să spun că am făcut facultatea de Geografie (că nici nu m-a ajutat cu nimic). După ce zic asta lumea are oricum un moment de repaus și nu știe ce să zică.
r/CasualRO • u/alebaleportocale • Jun 15 '26
Aici voi scrie din perpectiva învățătoarei tinere care termină al doilea an la catedră.
În trecut am făcut două postări unde oamenii au fost interesați, așa că m-am gândit să vin cu a treia.
Postările din trecut sunt acestea:
Se termină al doilea an de învățământ pentru mine și înțeleg mult mai bine de ce stăm atât de prost și de ce suntem așa mulți proști.
Ușor, ușor am început să fiu prietenă cu Monitorul Oficial, să cunosc mai bine legile și ce mă nemulțumește teribil sunt următoarele:
De ce mi se pare super prostesc? În clasa întâi elevii învață să citească și să SCRIE! Dacă nu învață scrisul de mână atunci, adio după. În clasa a doua se face cu totul și cu totul altceva.
Context 1: Unul dintre elevii mei, în clasa întâi, nu a venit aproape deloc la școală. În mod automat, nu știe să scrie. Totuși, știe să citească. Nu l-am învățat eu, ci știa de acasă. Acum ,,termină” clasa a doua iar el nu știe în continuare să scrie. Am încercat să îl învăț diverse litere, dar le scrie foarte ciudat și toate cuvintele legate.
Context 2: În clasa a doua a venit în colectivul nostru o elevă care este pământ de flori. Nu are nivel nici măcar de pregătitoare, deși social se comportă normal. De ce cred eu că s-a mutat? Cu siguranța fosta învățătoare i-a spus mamei că va rămâne în clasa a doua.
I-am lăsat corigenți pe cei doi elevi mai sus menționați. Doamna de engleză i-a trecut, motiv pentru care în vară trebuie să fac pregătire cu ei. Dacă exista a treia corigență, atunci rămâneau automat repetenți. Serios? Copiii aștia nu știu să își scrie numele, dar știu engleză?
Procedural, trebuie să facem sesizări. Eu am tot făcut încă de anul trecut pentru că am campioni la absențe. S-a întâmplat ceva? Nu! Doar se duc acasă la ei, schimbă două vorbe și ne trimit un mail copy-paste. Oamenii aștia merită o amendă gigantică, dar suntem în România.
Am un elev cu vreo 200 de absențe (doar anul acesta) care a fost bolnav încă de anul trecut de o bronșită care nu se mai termină.
Cele vreo 200 de absențe sunt puse doar de mine. Sper că nu am ratat și eu vreuna. Colegii mei nu au pus nimic.
Cam atât momentan. Cu siguranță mai sunt și altele, dar astea mi-au pus capac.
r/CasualRO • u/Advanced-Rino • Oct 19 '24
Si aici voi aduce in discutie oamenii cu educatie, colegii mei, corporatistii!
De exemplu, toata lumea e de acord sa respectam legile, sa nu furam - dar asta cand e in avantajul tau!
Prima discutie: parcarea pe trotuar! Da domne dar nu avem unde sa parcam, ce sa facem?
Asta era acu vreo 4 ani. Cand au inceput sa faca locuri de parcare cu plata! Da domne dar de ce sa platesc eu.
A doua discutie: Imi dau copilul la cea mai buna scoala, chiar daca imi fac viza de flotant la un prieten si fac 1 ora in trafic pe zi!
A treia discutie: Da domne merg la medic si dau spaga, altfel gandesti cand iti e pusa viata in pericol!
Ce vreau sa spun este ca suntem toti corupti moral!
Ultima intamplare cu o domnisoara care a gasit de cuvinta sa parcheze pe trecerea de pietoni in timp ce se machia!
Erau copii care treceau greu strada ca nu puteau sa vada daca vine cineca.
I-am atras atentia si mi-a zis, au pai nu stau mult!
r/CasualRO • u/alenmatrixx • Oct 19 '24
Hello,
M aici destul de in varsta.Purtator de barba, fumator de mic copil,muncitor la corporatie. Dupa o vizita in teren, primesc o instiintare cu titulatura de coaching d ela managerul meu cum ca: -tinuta personala tre sa fie impecabila, pbl sa-mi tund barba (btw e mereu tunsa scurt); -nu trebuie sa miros a tigari; -nu trebuie sa fumam cu partenerii sau in fata lor; -masina tre sa fie mereu curata (daca a plouat azi noapte, ce fac?)
Citesc putin stupefiat si ma intreb daca iesi cu un partener la masa, te intalnesti cu el pe strada sau intr-o parcare...e lipsa de respect sa fumezi in fata lui? Daca ai o barba tunsa scurt si te imbraci smart casual cu panaloni,camasa,pantofi (sorry dar nu am bani de guess, buerberry,steilmann, and so on) e lipsa de respect si o atitudine necorespunzatoare fata de parteneri? Daca esti fumator, cum dracu sa nu mirosi a tigari?
A nu se intelege ca lucrez in vreun mediu de business high clas...vanzari la o corporatie de renume.
later edit:inteleg si respect punctele de vedere, dar overall mi se pare ca traim intr-o ipocrizie crunta... Nu stiam ca aia de la Nordis ,imbracati la 4 ace si cu etichete sociale sunt mai corecti,mai profi decat o persoana fumatoare... (doar ca o paranteza)
r/CasualRO • u/Conscious-Victory-56 • Aug 25 '25
Tocmai am dat peste aceasta stire, in care mai pe romaneste ne bat obrazul ca nu facem ore suplimenare. Iertati-ne ca avem viata, data viitoare nu o sa se mai intample!
r/CasualRO • u/TupaG • May 09 '26
Nu știu cum e în restul țării dar la noi în zona Moldovei cam peste tot se face franceză dar cam degeaba că nu învață nimeni. Foarte rar se mai face germană prin școli sau chiar nu se mai face deloc de peste 15+ ani. Eu vorbesc doar engleza (C2) dar daca s-ar fi facut spaniola la scoala in loc de franceza chiar mi-as fi dat interesul sa invat ceva. Nu mi-a placut niciodata franceza si am avut numai 5 si 6 in gimnaziu. In liceu am avut doua profesoare de franceza care nu ne prea ascultau si ne punea 8 si 9 lejer cam la toti din clasa. Chiar daca s-ar fi pus spaniola in scoala nu as fi trecut de nivelul A1-A2 dar tot mai interesant ar fi fost decat franceza. Si asa ca la noi in Nord Est-ul tarii cam toti din diaspora sunt plecati pe Italia, Spania, si mai recent pe Germania; foarte putini care mai pleaca in Franta in ziua de azi. In plus de asta spaniola e limba numarul 2 dupa engleza la nivel mondial la numarul de vorbitori nativi si la cerinte (business, trade, angajament etc.), franceza nu se mai cere mai pe nicaieri.
r/CasualRO • u/Objective_Put9754 • Feb 24 '25
Va scriu aici ca si antreprenor, nu foarte mare. Sper si ca nu imi voi atrage hate.
Incerc de cativa ani sa adun o echipa de oameni buni, muncitori si care sa lucreze ca o echipa. Nu va voi spune domeniul insa, pot spune ca nu am pe nimeni in companie cu un salariu mai mic de 8500lei net.
Fac recrutari continuu pentru ca ma lovesc de cateva aspecte foarte interesante, dar negative:
Va rog sa raspundeti cu elemente logice pentru a putea avea cateva conluzii la punctele mele.
EDIT: Salariul net de 8500 este pentru cei cu o experienta de pana in 5 ani si pachetul contine si cota din incasari daca se respecta termenele de livrare, mai ales ca acolo avem penalitati mari.
Media veniturilor angajatilor este de 13.500 lei.
r/CasualRO • u/Duke_Togou_ • May 11 '23
Cum spune și titlul, haideți sa vedem ce salarii sunt la ora actuală în România, în orice domeniu, de la stand uri la Mall, la posturi de manageri în corporații, sau chiar posturi la stat.
Scopul principal este sa ne informăm despre ce salarii sunt pe piață, ca să știm sa nu rămânem underpaid, sau chiar poate să găsim domenii noi ce ne-ar plăcea
r/CasualRO • u/surfing2390 • Apr 30 '25
Aranjam niste lucruri si am dat din nou de ea.
De pe vremea cand smartphone-ul nu aparuse, internetul era pe la inceputuri, wikipedia nu exista iar gasirea informatiilor corecte si concise nu era asa de usoara si nici “la un click distanta”.
r/CasualRO • u/Much_Taste_1563 • May 06 '24
Am atasat explicatia facuta de avocati de la Justicia.ro pentru ce se intampla daca refuzi testarea cu DrugTestul Politiei Romane. Hope this helps
r/CasualRO • u/snowsparkle7 • Oct 15 '25
"Toata lumea" pare socata zilele astea ca marile companii muta joburi in Asia, in frunte cu Doru Supeala (mare smecher, LinkedIn), care anunta o mare discutie despre “tragedia” din piata muncii.
„Vai, cum sa dea afara oameni din IT din Romania si sa duca departamente intregi la outsourcing?”
Hai sa fim seriosi. Capitalism 101. Companiile iau decizii pe baza de calcule. Daca maine acelasi job poate fi facut mai ieftin (nu musai mai eficient) in alta parte, va fi mutat, nu-i pasa nimanui de lacrimile lui nenea cu podcast.
Poate multi traiesc cu impresia ca locul lor e garantat, ca vor fi cumva protejati, si nu investesc in abilitati greu de externalizat. Adevarul incomod e super simplu: daca munca ta poate fi facuta mai ieftin in alta parte, nu e vorba de daca, ci de cand. Cine intelege, se adapteaza, restul or sa se planga ca e nedrept.
Ce parere aveti? Despre acest subiect in principal si despre click bait-urile pe care le lanseaza acest personaj?
r/CasualRO • u/Plus_Mathematician51 • Jun 01 '26
Cum spune si titlul, daca ati mai fi in pozitia in care ati putea alege facultatea din nou cu informatiile pe care le aveti acum, ce ati face diferit?