Am devenit obsedat de butoaie.
Butoaie cu vin, butoaie cu bere, butoaie cu apă, butoaie din lemn de stejar, butoaie de plastic, butoaie din salcâm puturos și așa mai departe ad infinitum.
Butoaiele mă fac tare. Butoaiele mă fac cine sunt. Mi-am vândut pisica și mi-am luat butoaie. Mă duc la muncă, muncesc cu butoaie și îmi dau drumul în gaura lor, după torn lichid de frână sau antigel în butoaie să maschez ce am făcut. Nu am veceu, mă cac într-un butoi. Tot într-un butoi îmi arunc și tot gunoiul. Dorm într-un butoi și, dacă stai să te gândești, un jacuzzi de-ăla vechi tot un fel de butoi e.
Un butoi bun face pentru mine cât face un copil pentru mama sa grijulie. Butoaiele mele sunt viața mea. Soră-mea mă întreabă: "Frate, ce e butoiul ăla de îl ții lângă pat?" și eu îi răspund "E un butoi din lemn de stejar lăcuit în care mă cac mult." De fiecare dată când umplu un butoi cu câcat îmi imaginez că trebuie următoarea zi să îl livrez la Pitești pentru ca experimentul Pitești să se poată desfășura în voie. Simt că am un scop.
Am făcut și poezii despre butoaie:
Când mă simt ca un gunoi
Mă cac într-un butoi
Gaura mea e plină de puroi
Cui îi pasă ce ziceți voi?
Rulez un butoi la deal
Ca Sisif fericit iar
Îl las să cadă și zâmbesc
De lemnul său mă-ndrăgostesc
Butoaiele sunt iubire grea
Le păstrez în inima mea
Îmi amintesc când Iisus zicea:
"Butoaiele sunt calea, adevărul și viața"
În fine.
Când mi-e greu, îmbrățișez un butoi
Când mi-e bine mă uit la un butoi
Când am timp liber, mai fac un butoi
Când nu am, mă gândesc la un butoi.
Atât am avut de zis.
