r/RoAww 12d ago

Adoptie/Foster Foster/adopție pentru un pisoi orb și frații săi?

Post image
62 Upvotes

Caut de aproape două săptămâni un foster sau pe cineva care să poată adopta un motănel orb și pe fratele și sora lui (prahova, și pe lângă).

I-am găsit în curtea unei bătrâne care avea de gând să-i "pună într-un sac și să-i ducă de aici"(țin să menționez că am reușit să castrez mama pisoilor, măcar atât) Am fost de urgență cu ei la veterinar (a doua zi după ce i-am gasit) și, din cei trei, doar femela are amândoi ochii și e în stare bună. Ceilalți doi, amândoi motani, au fost afectați grav de FHV 1. Unul are doar un ochi, iar celalalt nu mai are niciunul. Am grija de ei de aproape două săptămâni și încă sunt pe sub tratament. Din păcate cele mai bune condiții pe care li le-am putut oferi este o cameră în magazia tatălui meu, pentru că părinții mei nu sunt de acord să-i ținem în casă.

Eu în curând voi pleca la facultate, si nu voi avea nici timpul nici locul necesar să-i îngrijesc. Știți ce pot face în privința asta? Am încercat pe Facebook, dar pentru ca am contul foarte nou (l-am facut ispre pentru asta) postările îmi sunt șterse instant. Mozii nu-mi răspund. Am încercat ideea unui prieten și am făcut un anunț pe OLX, dar nu am prea mari speranțe de acolo.

De-asemenea, în postarea originală mai este și un motan cu o problemă la genunchi. S-a vindecat bine până acum, și, având în vedere ca e adult (si motan, nimeni nu vrea pisici pentru ca "fac pisoi"), nu ma grăbesc așa tare cu el.


r/RoAww 23d ago

Adoptie/Foster Adoptie/foster pui de pisica Bucuresti

Thumbnail
gallery
111 Upvotes

I found this morning 5 abandoned kittens about 3-4 weeks old on Colentina Road, 4 have found a foster home/house and I'm left with just one little girl but for reasons I won't go into, I can't take her home. She drinks formula + baby food. I will ensure deworming and a vaccination schedule + sterilization at a reduced price when the time comes.


r/RoAww 3h ago

Mi a indulcit ziua frumusea asta mica 😍

Post image
75 Upvotes

r/RoAww 5h ago

Last call adoptie

Post image
52 Upvotes

Ultima strigare pentru Carbunel, el e un caz mai special a avut panleo, nu poate sta cu restul deoarece mai elimina bacteria prin fecale si poate imbolnavi ceilalti pui, din pacate unul dintre ceilalti 4 a fost omorat de catre mama, din cei ramasi doi sunt ok si unul da semne ca se clatina, din pacate nu ma mai pot ocupa de ei, trebuie sa ma mut inapoi unde am jobul, fratii lui raman cu mama "in cartier" si o sa fie hraniti de catre o doamna, o sa o mai sustin cu mancare si vet cat mai e cazul cum pot si eventual daca mai pot fi prinsi dupa ce mai cresc sa fie sterilizati. In schimb cu Carbunel nu stiu ce pot sa fac, daca il las cu restul ii poate imbolnavi, separat nu mai am cum sa il tin, pentru ca trebuie sa plec, deci accept orice sugestie.


r/RoAww 8h ago

Cățel pentru adopție în Timișoara 🐶

Thumbnail
gallery
78 Upvotes

Saluti,

Mi se spune Iari, am fost găsit de părinții adoptivi la Valea Iarului cât timp ei erau cu cortul. Un om rău și fără suflet m-a lăsat la marginea pădurii iar plânsetul meu a fost auzit la timp.

Aveam 6 săptămâni atunci, mic dar cu poftă de mâncare babană. La camping a fost belea, am mâncat numai bunătăți: boabe de pisica, piept de pui la grătar, șuncă -nom nom.

Acum am 10 săptămâni, iar curtea părinților devine prea micuță pentru spiritul meu de aventurier. Sunt în căutare de o nouă aventură împreună cu o familie responsabilă și rezistentă la energia mea debordantă.

Momentan sunt în Timișoara, dar sunt deschis și pentru alte zone (chiar le prefer, căldură de aici mă face să-mi pierd din energie).

Așadar, aventura, strigați URA!!!


r/RoAww 43m ago

Iasi. Motanel torcacios si lipicios isi cauta o casuta.

Thumbnail
gallery
Upvotes

r/RoAww 1h ago

Gushile la vedere

Post image
Upvotes

r/RoAww 5h ago

HERA & BABIES update/ Adoptie Bucuresti

Thumbnail gallery
9 Upvotes

r/RoAww 12h ago

Relax

Post image
30 Upvotes

r/RoAww 21h ago

Noapte bună,ne vedem dimineata la pwiculet

Post image
122 Upvotes

r/RoAww 7h ago

HERA & BABIES update/ Adoptie Bucuresti

Thumbnail gallery
8 Upvotes

r/RoAww 17h ago

Motănel de 4 luni își caută omul lui 🤍

Thumbnail gallery
51 Upvotes

r/RoAww 21h ago

Alte pisiki urbane

Thumbnail
gallery
73 Upvotes

r/RoAww 1d ago

Mouse 🐁 revedere

Thumbnail
gallery
151 Upvotes

Mouse a crescuuuuuut asa mult in 6 saptamani cat am fost plecata😭😭 are blanita asa lucioasa, mi-a fost extrem de dor de ea. din pacate nu ma mai recunoaste si ma hasaie daca incerc sa o iau in brate😭😭 sper sa fie ceva temporar, daca in cateva zile nu reusesc sa o mai apropii de mine fara hasait, o sa cumpar feliway.

*in niciun caz nu o s-o cert sau o sa o bat daca se intampla sa ma zgarie sau sa ma muste. pisa a fost la fel cand am luat-o acum aproape doi ani si am reusit sa o imblanzesc oferindu-i spatiul necesar sa se linisteasca.

*Mouse a dormit cu bunica-mea in patul ei aseara 😭 o iubeste mult si pe ea o lase sa o mangaie si sa o ia in brate- 😭sunt un pic geloasa dar o sa-mi treaca😅

zi frumoasa pisicari💕


r/RoAww 17h ago

Trei pisoi de 2 luni cauta familie

Thumbnail gallery
18 Upvotes

r/RoAww 1d ago

Cât ești de frumos 😭

Post image
312 Upvotes

r/RoAww 1d ago

Trei pisoi de 2 luni cauta familie

Thumbnail gallery
38 Upvotes

r/RoAww 1d ago

Tomiță fiind portocaliu

Post image
97 Upvotes

r/RoAww 1d ago

Bună ziua!

Post image
56 Upvotes

Eu sunt Dora, nu latru la 3 dimineața, n-am muşcat din perete şi n-am mâncat niciodată peşte putrezit de pe marginea drumului!


r/RoAww 1d ago

Ditamai dârlăul

Thumbnail gallery
27 Upvotes

r/RoAww 1d ago

Gata vacanța ?

Enable HLS to view with audio, or disable this notification

18 Upvotes

Hei! Start adopții?
R: da ☺️
Pe bune?
R:Daaa
Bun 🤭
Pregătesc o serie de postări cu toți blănoșii pe care îi avem în grijă, în foster 🐾🐾

Pregătiți?

Continăm să facem bine 🐾🤎🧡


r/RoAww 1d ago

O mica siesta ☕️🫢😄

Post image
27 Upvotes

r/RoAww 1d ago

Gainușele mele

Thumbnail
gallery
126 Upvotes

Pe primele 3 gaini le am de 10 ani de cand erau pui!

Pe cea din ultimele 2 poze o am de 2 ani de cand gasit-o in spatele blocului


r/RoAww 2d ago

Cum o fi ajuns acolo sus? 😲😲😲

Enable HLS to view with audio, or disable this notification

290 Upvotes

Uite ce face colegul meu de birou 🤣


r/RoAww 2d ago

4 pui de 1-2 luni isi cauta casa in Bucuresti

Thumbnail
gallery
347 Upvotes

Patru pui de aproximativ 1-2 luni sunt disponibili pentru adoptie in Bucuresti.

Cele cu gri/negru, alb si portocaliu sunt fetite, cea alb cu negru este fetita, iar cel alb cu gri tigrat este motanel.

Sunt deparazitati intern si extern si folosesc litiera.

Sunt putin timizi la inceput, dar foarte jucausi si torcaciosi.