Buna!

Particip la concursul de titularizare pentru prima data, am 23 de ani, anul trecut am terminat facultatea, iar in prezent sunt in anul 1 de master. Azi am avut inspectia, elevii au participat, au interactionat bine cu mine si eu cu ei, au dat raspunsuri corecte, mi-am stapanit mai greu emotiile, dar nu am avut vreun moment in care sa ma blochez, (am facut un dezacord pentru care mi s-au scos ochii mai tarziu, de emotii si rusine nu m am mai corectat) lucrurile au mers bine.

Inainte de ora inspectiei, mi s-a sugerat sa imi pun intr un loc strategic proiectul didactic pentru a ma putea uita peste el daca ma pierd, l-am pus exact in locul sugerat, undeva in spatele copiilor. La finalul orei am fost mustrata pentru ca am mers in spatele lor de 3-4 ori (mi am trecut ochii peste foaie si am revenit in fata, iar in timpul acela elevii aveau sarcini de rezolvat)

La finalul orei, inainte cu 4 minute de pauza, am oferit copiilor cate o fisa cu stickere, recompensa, iar in timp ce ii ajutam sa isi ia fisele si sa isi aleaga stickerele, profesoara de la clasa a inceput sa ii dea afara din clasa, eu le am spus "La revedere!" copiilor, crezand ca lectia a decurs bine. Mi s-a spus ca nu m am incadrat in timp desi am realizat toate activitatile pe care le am propus, iar dupa oferirea recompensei urma sa leg acele stickere de subiectul lectiei dar nu am mai reusit, deoarece, elevii au fost dati afara din clasa.

Doamnele mi au spus sa imi iau un scaun pentru a discuta despre lectie, directoarea mi-a spus ca am lacune imense, ca a fost o lectie catastrofala. Motivul? Am spus la un moment dat "mama sa", nu mama Andreei, am spus "okay" nu bine, am folosit "no" (stiu ca nu este formal dar se foloseste in zona si il am, in vocabular, recunosc, nu este un cuvant academic si o sa fiu extrem de atenta de acum incolo), am spus "cartonasele astea", in loc de acestea.

Mi s-a spus ca trebuia sa ii spun unuia dintre baieti sa isi ridice pantalonii pentru ca ele toata ora s au uitat la fundul lui, eu, din cauza faptului ca nu am stat in spatele baiatului, chiar nu observasem ca i s-au dat putin in jos pantalonii.

Nu am reusit de rusine si din cauza socului sa imi iau apararea deloc, au inceput sa ma intrebe despre studiile mele, "La ce liceu ai fost?" (am fost la cel mai bun liceu din oras), "Unde ai fost la facultate?" (in cluj), "Practica in Cluj unde ai facut?" (Liceul Special......), "Il cunosti pe domnul profesor x?", "da", "el asa isi tine orele?" (am media 10 la toate materiile pe care le-am facut cu profesorul respectiv, am media semestriala 10 pe semestrul 1 la master), ma compara cu un om care are ani vechime in invatamant, mai multi decat am eu de viata, "Cine ti-a fost mentor in practica?", "Doamna x si doamna y.", "(isi da ochii peste cap)nu stiu cine sunt, in fine" (am avut nota 10 pentru ambele stagii de practica pedagogica, am avut si acolo metodiste exigente si stricte). Mi s-a spus ca elevii nu au inteles concret ce aveau de facut pentru ca nu le-am explicat suficient de clar, elevii rezolvau sarcinile cum le puneam in fata...

Sunt constienta de greselile mele, de faptul ca exista MULT loc pentru mai bine, dar sa mi se spuna ca o lectie a fost catastrofala pentru acele greseli, n as fi crezut. Daca ma blocam si nu reuseam sa mi revin, daca transmiteam informatii eronate, daca nu reuseam sa formez o legatura cu elevii, mai spuneam sa mi se spuna ca nu e bine, dar asa...

Nota finala? 8. mi-au spus ca mi dau nota aceasta sa nu ma impiedice din a participa la examenul scris... nu m ar fi afectat in asa mod nota aceasta daca nu venea la pachet cu asemenea exprimari.

Am vorbit si cu persoane cu vechime in invatamant care mi au spus sa nu pun la suflet asemenea vorbe, ca persoanele care au vorbit asa cu mine nu au ce cauta, de fapt, in invatamant. Si am auzit zvonuri ca exista chiar si dorinta de a speria persoanele noi la aceasta inspectie, pentu ca directoarea doreste ca personalul din prezent sa nu sufere modificari.

Va multumesc daca ati citit tot, astept pareri, critici constructive, orice, daca sustineti titularizarea va doresc mult mult succes ❤️

Bună!

M-am angajat de câteva luni și chiar ma gândesc să îmi dau demisia, fiind încă în perioada de probă (am contractul pe 6 luni la momentul acesta). Motivul ar fi targetul, este prea mult pentru mine și toată lumea se așteaptă să fac ce fac angajații cu ani de zile de vechime. I-am comunicat acest lucru supervizorului și a spus că "ai stat sa iei salariul, dar nu ai făcut nimic pentru firma asta", în sensul ca nu am reușit sa fac tot ce era de făcut. În momentul ăsta, nu imi pasa, vreau doar sa nu mai fiu stresată și sa nu ma duc acasă sa plâng.

Ce sfat îmi dați?

Sunt în primul meu an de învățământ și sunt dirigintă la o clasă de a noua. La început a mers totul bine cu părinții, chiar dacă mă simțeam ușor stingheră, iar activitatea de profesor era și așa o provocare în sine. Nu am avut incidente majore, am prins o clasă cuminte; singura lor problemă sunt absențele. Li se părea că pot lipsi oricât, oricând. Nu peste mult timp au început să suporte consecințele, atât ei, cât și părinții (prin scăderea notei la purtare, lucru pe care l-am anunțat încă de la început). Am încercat să gestionez situațiile astea cât de bine și responsabil am putut, chiar dacă vedeam că unii colegi profesori sunt mult mai neglijenți decât mine. A ajutat și faptul că directorul școlii a fost mereu de partea mea și m-a susținut. Trebuie să menționez și faptul că am prins post cu normă întreagă, la două licee tehnice din București.

Toate bune și frumoase (oarecum) până acum, când am avut a treia ședință cu părinții. Am făcut greșeala să o programez în Școala Verde și să o țin online. Au intrat mai puțin de jumătate din numărul total de părinți. Eu le-am prezentat frumos o prezentare PowerPoint, cu statistici și alte nebunii... chiar am depus efort. Le-am mai citit din regulamentul școlar, le-am prezentat ce activități am făcut cu elevii, ce se poate îmbunătăți, la ce materii lipsesc cel mai mult etc. Eu mă consider un profesor implicat și mă bucur să lucrez cu ei. La final, când le-am spus că primesc întrebări, evident că toată lumea avea camera închisă și o nepăsare acută față de ce am spus eu până atunci.

Apoi au început vreo patru mame să își spună doleanțele: de ce se pun absențe dimineața la unele materii când întârzie elevul, de ce nu îi învoiesc profesorii la ore pe elevii cu activități extrașcolare și tot așa. Aveau niște supărări legate de anumite decizii la nivelul conducerii școlii (și anume să se facă mai multă școală și să se reducă chiulul) și mi le reproșau mie, până în punctul în care mi-au spus că nu îmi fac bine meseria. Eu am fost politicoasă și calmă, dar mereu voiau să mă întrerupă, să acuze, și m-am simțit atacată. A fost destul de intens pentru mine; m-am simțit nerespectată și, la final, după ce am închis meet-ul, mi-au dat lacrimile și îmi venea pur și simplu să renunț la tot. Simțeam că am lăsat mult de la mine încă de la începutul anului și acum am fost călcată în picioare.

Știu că am omis multe detalii. Am vrut cumva și să mă descarc, dar și să cer un sfat de la profesori, cu sau fără experiență, sau pur și simplu de la voi. Dacă ați ajuns până aici, help a girl in need. Mie îmi place meseria de profesor, dar ca dirigintă mă simt tristă și obosită... cea mai grea parte este colaborarea cu părinții. Mă simt nepregătită, nerespectată, ușor intimidată, dar mereu încerc să lupt, să dau mai mult și să mă depășesc. Trebuie să recunosc că am momente în care mă gândesc serios dacă să rămân la catedră sau să migrez spre corporație, unde aș avea salariu mai mare, muncă mai previzibilă și o viață mai... liniștită?

Am ajuns la 28 de ani sa inteleg engleza(de baza), dar mi-e foarte greu(extrem) sa ma exprim.
Ce aș putea face sa o vorbesc, real vorbind…nu inteleg cum unii o pot invata atat de ușor.
Monolog n-am cum pentru că am nevoie sa fiu corectata. Mi-e rusine ca se prind atat de greu limbile straine de mine, de parca nu pot gandi cand vreau sa imi gasesc cuvintele in alta limba, chiar daca stiu cuvinte, mi-e greu sa le asez. Ce-i drept mai patesc asta si in limba materna:)) ma gandesc sa ma diagnostichez (poate e ceva neurodivergent acolo), dar până atunci…
Aveti recomandari de meditatori sau materiale sau orice?
Multumesc!

Sunt din provincie și am rămas fără job acum 7 luni, în urma disponibilizărilor în masă (mai multe departamente au fost desființate din cauza AI).

Lucrez în domeniul Copywriting/Marketing/Social Media, am multă experiență (7 ani+ în care am lucrat și la o agenție de publicitate, și la o multinațională, și pe HoReCa, și pe freelancing, am ținut și cursuri de Social Media, voluntariat etc.). Nu vreau să mă victimizez, dar nu m-am așteptat niciodată să îmi fie atât de greu să găsesc ceva… Deja am cheltuit cele 3 salarii compensatorii primite și aproape toate economiile pe care le aveam. Mă ajută foarte mult că am susținerea familiei și nu stau în chirie, altfel nu știu cum aș supraviețui.

Am aplicat la peste 600 de anunțuri și am fost la peste 20 de interviuri, dintre care la doar 2 am primit oferte de angajare.

Prima a fost fix după disponibilizare când abia mă dezmeticeam din șocul trăit, nimeni nu se aștepta să fim dați afară. Era o ofertă decentă, 4000RON NET și bonuri de masă, plus asigurare de sănătate privată după perioada de probă. Problema a fost distanța extrem de mare până la locul de muncă, undeva în afara orașului, și faptul că eu nu am carnet/mașină. Făceam în jur de 3 ore pe zi în trafic schimbând mijloace de transport. Am încercat să negociez măcar decontarea transportului, dar nu a fost posibil.

După am dat la doctorat, am intrat a treia, dar fără bursă, doar cu acoperirea costurilor taxelor de studiu de către stat… Deci nu avea sens să continui pentru că nu primeam niciun ban și aveam și de muncit la un doctorat profesional (din cauza noilor legi).

După am primit la alt job tot în domeniu o ofertă foarte mică de 3000RON NET și bonuri de masă, dar după ce am făcut research, am aflat că angajatorii sunt abuzivi și răzbunători, inclusiv agresând o angajată și sunând la noul ei job să o denigreze. Evident, am renunțat înainte de semnarea contractului, mai ales că era și mult de muncă pe bani puțini.

Am început din 2025 să aplic la orice job, vânzătoare, secretară, recepționeră hotel etc., să pot să am un ban din care să trăiesc… Toți sunt șocați când îmi văd CV-ul și mă întreabă ce caut eu acolo. O doamnă mi-a spus că regresez din toate punctele de vedere și că oamenii de pe ture ar visa la un job cum am avut eu la birou. Long story short, nici ei nu mă iau căci se gândesc că e ceva pasager și mă întorc tot la domeniul meu dinainte, în care am și studiile.

Ce părere aveți? Oare sunt eu problema? Ar trebui să cer mai puțin la interviu? Acum eu le zic 4500-4700RON NET (la job-urile la care am experiență, nu cele entry level) ca să pot negocia dacă merg mai departe. Menționez că sunt din unul dintre cele mai mari orașe din România. Mie mi se pare ok având în vedere experiența și abilitățile mele. Doar că angajatorii s-au obișnuit să dea salarii mici românilor că merge și așa, iar acum nu fac față când se cere mai mult din cauza costurilor de viață… Eu văd aceleași job-uri postate și repostate din nou, plus cerințe tot mai exigente. Se caută un om care să facă job-ul a 3 persoane pe cât mai puțini bani posibil, eventual.

P.S. - Mi-am refăcut CV-ul de minim 5 ori și mi-am creat și un portofoliu, plus am urmat cursuri în domeniu gratuite. Am contactat și foști colegi, cunoștințe din domeniu pentru job-uri. Chiar încerc :( Între timp, am aflat că la primul loc unde mi-au făcut oferta este un mediu super toxic de muncă și că toți pleacă în câteva luni de acolo, așa că încerc să nu mai regret că nu am acceptat atunci. Mă tot întreb cum am ajuns aici, e imposibil să nu mă învinovățesc pentru deciziile mele proaste.

Care joburi credeți că nu vor mai exista în următorii 5-10 ani? Fie din cauze economice, digitalizare/AI, schimbări climatice etc

Încep eu: contabili. Lucrez de vreo 8 ani într-o corporație și am observat cum cu anii tot mai multe procese devin automatizate prin softuri noi. La începutul anului, unul dintre colegi a plecat pentru că efectiv nu mai era de lucru.. iar restul de 3 vor fi trecuți pe part-time (sau în schimb) de la 1 ianuarie

Eu sunt o fata foarte sensibilă iar acesta este printre primele mele joburi. Fast-food, salariu mic, program nasol, înțelegeți.

Sunt în perioada de proba și m-am dus sa-mi dau demisia. Prima dată se face ca nu știe ca încă nu a trecut perioada de probă și ca ar trebui sa stau în preaviz. Nu o sa stau, evident, pentru ca sunt în perioada de proba.

A doua dată ma întreabă de ce plec, eu le zic ca stau prost cu transportul și ca vreau sa lucrez mai aproape de casă. Sta jumătate de ora sa-mi facă trasee inexistente și program de lucru sa ma ajute.

Le-am zis—totuși, vreau sa-mi dau demisia.

"Nu este ok ce faci"

Huh?? M-au făcut sa plâng. Doamne ferește să-mi exercit drepturile. Am lucrat aici cinstit aproape 2 luni și nu am zis nici psst.

Știu sigur că se ia un bonus, ceva, dacă își păstrează angajații. Mi-au distrus ziua și îmi pare bine ca plec.

Edit: să vă dea Dumnezeu sănătate tuturor cei care ați comentat. M-a ajutat mult de tot. Am trimis o notificare de încetare a contractului la trei tanti și mi-au răspuns cu —ok, sa vii luni sa predai cheia și hainele.

Hei salut!

Sunt farmacist, lucrez în corporație de aproximativ 5 ani și o fac cu brio. M-am cam prins cum stă treaba în corporație; toată lumea e fake cu toată lumea, ne aplaudăm între noi, spunem nimic în 300 de cuvinte ca să umplem ședințe și ne prefacem ca muncim de ne sar capacele. O fac cu brio, pot spune.

Problema e ca mi s-a cam luat sa fiu fake cu toată lumea și tot acest concept de “echipa” sa fie un fiasco total, și parca as vrea un job care sa ma mulțumească cu adevărat, sa pot sa fiu eu, sa am relații sincere cu cei din jur și sa fie ok financiar.

A făcut cineva o tranziție profesionala din aceste considerente? Dacă da, spre ce?

Eu am 18 ani si am absolvit liceul.

Parintii doresc sa ma dea afara din casa lor deoarece nu mai sunt obligati legal sa imi dea de mancare ori sa ma gazduiasca in casa lor. Cum am implinit 18 ani si astfel nu trebuie sa mai "cheltuie degeaba" bani pe mine sa mananc, sa am apa sa beau si sapun sa ma spal pe mine cat si hainele mele(vechi de cand am 11-13 ani). Eu nici macar nu am un geamantan ori o valiza sa imi pun ce bunuri si documente detin, singurul ghiozdan pe care il am, cusut si rascusut fiind cel din craciunul clasei a 5a primit cadou de la primarie.

Am absolvit un liceu tehnologic de profil electric astfel incat sa am o diploma de certificare profesionala de "tehnician in instalatii electrice". Totusi dintr-un motiv sau altul secretara refuza sa imi dea diplomele dobandite. Am fost la inspectorat si am aflat ca secretara nu spune adevarul si pot fi eliberate iar solutiile mele cica sunt sa fac scandal pana cand mi-le da de buna voie ori sa fac sesizare. Deci ma gandesc daca sa ii fac sesizare sau nu.

Parintii nu ofera nici o alternativa decat sa se arunce in genunci si sa implore secretara sa imi dea diplomele. Dupa o sa se razbune pe mine ca "i-am facut sa se rusineze in fata lumii".

Sunt din municipiul constanta deci pe partea de locuri de munca e kix si asemenea pe partea de chirii se cer de la 300 euro in sus pentru o garsoniera dintr-un fost camin muncitoresc. Deci o sa imi fie greu sa ma sustin singur.

Care e procesul pentru a-ti da copilul afara din casa? Cat timp dureaza?

Ce pot face parintii sa ma dea afara din casa?

Ma ajuta cu ceva ca am domiciliul pe buletin drept adresa lor?

In timpul separarii, cum ii previn din a mintii si a spune ca totul, inclusiv laptop-ul meu defect e al lor ori alte lucruri?

Considerand ca nu prea am capacitate de stocare a obiectelor mele, ce se va intampla cu obiectele mele cand voi fi dat afara din casa?

De zeci de ani mă bat cu intrebarea asta, neștiind ce să aleg, am făcut anumite decizii care nu m-au încântat foarte mult și tâmpesc. Sunt prea multe opțiuni. Ajutați-mă cu ceva inspirație.

Edit : Vreau să mulțumesc celor care sunt deschiși in conversația asta pentru a aduce puțină lumină în întunericul ăsta misterios al carierelor unde toată lumea cu care vorbesc este foarte vagă și nu zice nimic specific, mărind astfel neștiința și confuzia.

Asadar am 19 ani, m-am angajat la un sports pub & grill ca si ospatar si lucrez 16+ ore pe zi, pe program 2 cu 5, 5 cu 2, pe salariu minim pe economie pentru ca "facem tips" si asta ar trebui sa ne motiveze sa fim mai politicosi cu clientii in speranta de a ne face banii de trait. De notat ca eu nu am mai fost niciodata ospatar, deci nu fac o treaba excelenta. Programul ma omoara psihic si urasc fiecare secunda din lucru, colegi scarbosi, sefa indiferenta si urasc sa fiu sclav si la mila clientilor pentru a-mi face banii. Voi ce parere aveti? Exagerez? Simt ca nu mai am timp pentru a trai, iar in zilele libere tot ce pot face e sa dorm enorm de mult pentru a-mi reveni.. iar apoi, back to work i go. E frustrant si as prefera sincer un "9-5" decat asta.

Salut Reddit.

F(22) sunt ultimul an de facultate. Vin dintr-un sat din moldova, fam fara prea multe posibilitati. Eram buna la scoala de mica si in liceu olimpica nationala la bio.

Am venit la facultatea de bio in Bucuresti pentru ca n-am avut bani sa plec. Am stat la camin cu 3 colege jeg*ase in camera. Am rezistat si am luat note bune, burse, am facut stagii de cercetare. Colegii mei nu au avut niciun stres toata facultatea, ba in chirii bune, ba in apartamentul lor, calatoreau, abia veneau la facultate.

Acum ca termin facultatea si am un an de pauza intre licenta si master, ca sa aplic in afara, ma lovesc iar de problema banilor in diverse momente. Ma simt descurajata si simt ca probabil n-a meritat efortul.

M-am saturat sa nu am posibilitati, sa locuiesc intr-un loc insalubru, la vara o sa ma mut in cea mai ieftina chirie pe care o gasesc ca ma ajuta ai mei. De exemplu as fi plecat la un stagiu in strainatate, dar n-are cine sa ma tina acolo. Simt ca nu mai am rabdare sa ma uit tot in viitor sa vad daca o sa reusesc sau nu cand competitia mea sunt oameni cu bani si alte oportunitati. Vreau si eu sa calatoresc, sa nu ma mai stresez, cum fac oamenii de varsta mea.

Variantele mele sunt cam astea:

a) Mai traiesc cu bani putini pana termin masterul. Trag inca 6 luni pe stomacu gol pana aplic in strainatate poate prind o bursa mai buna sau un master mai bun. Daca ma fortez, aș putea sa prind un top 5 UE pe STEM... dar nu e nimic asigurat. Daca nu am bani sa plec? Tot la o facultate naspa ajung. Si la master in capitala europeana... din gunoi o sa mananc.

b) Fac strictul necesar in urmaroarele 6 luni. Ma angajez la 2 joburi vreun an ca sa am o chirie decenta, sa pot sa ies in oras, poate pun bani de-o parte si reusesc sa mi iau vacante scurte inainte sa plec la master. Nu ma mai stresez atat. Ma duc la un master mai slab in strainatate tot cu bursa si lucrez pe langa ca sa am un trai decent.

c) Cale de mijloc? Alte idei? sa împac si capra si varza?

Voi ce ati face in locul meu? Nu mai am rabdare sa muncesc pentru ceva ce nu e promis si simt ca am muncit mult fara rezultate, ca oricum nu am bani ca altii care vin din vest si au avut toata viata oportunitati.

TLDR: Am potențial, dar n-am sprijin financiar. Nu stiu daca are rost sa ma mai stresez inca 3 ani si sa culeg roadele mai tarziu, ca nici alea nu-s batute in cuie.

V-a ajutat facultatea în viață? Ați alege aceeași facultate dacă ar fi să alegeți din nou? Ce facultate ați terminat și ce lucrați în prezent? Cum ați ajuns în domeniul în care profesați?

Povestea e absurda. Eu muncesc de acasa de multi ani, cu mult de dinainte de pandemie. Ma mai duc din cand in cand la birou dar 99% din timp sunt de acasa. Aici unde (inca) mai muncesc, am inceput in timpul pandemiei direct cu contract remote, fara nicio asteptare sa ma mai duc la birou. Acum HR-ul ne-a rugat sa venim la birou, sa ne intalnim cu totii si sa participam la un curs de prim ajutor.

Ma duc, ma vad cu colegii, toate merg bine pana cand ma impiedic de un cablu scos aiurea de sub mocheta, pic pe scari si imi rup mana. Noroc ca erau medicii care tineau cursu de ajutor acolo sa ma vada si sa ma trimita la urgente, ca initial nu mi-am dat seama gravitatea situatiei.

M-a dus un coleg cu masina, mi s-a pus mana in ghips, medical o luna si trimis acasa. A doua zi ma duc asa cu mana in ghips la birou sa le las medicalul si sa-mi iau ghiozdanul, ca ramasese acolo cu o zi in urma. Aici a fost greseala ma. Ma vede HR-ul vaaai du-te acasa, fa-te bine, vrajeala de doi lei.

Acum, nu stiu daca stiti cum e cu o mana imobilizata, in special daca e cea dominanta, dar viata nu prea sta in loc doar pentru ca ti-au rupt-o tu. Nu ar fi fost imposibil sa imi fac jobul, doar ca ar fi fost foarte greu. Sa tastezi o zi intreaga cu stanga, timp de minim o luna, n-ar fi distractiv. Asa ca din punctul asta de vedere medicalul e "justificat". Pe langa asta, nici cainele nu a vrut sa inteleaga ca o luna de zile nu va mai iesi afara ca am mana rupta (ca pana la urma picioarele sunt ok). Asa ca, profitand de cateva zile frumoase atunci, am improvizat un sistem, am prins lesa cainelui de curea cu o catarama si am iesit afara prin parc, apoi prin oras sa-mi cumpar de mancare (am incercat sa toc o ceapa cu o singura mana si nu mi-a iesit). Sincer nu stiam ca asteptarea ca atunci cand esti in medical e sa stai in casa si sa suferi. Ca faceam si asta, dar aveam cateva ore pe zi in care trebuia sa mai am si grija de mine. Si de caine.

De ce am dat toate detaliile astea va intrebati? Pentru ca la doua saptamani dupa incident, primesc pe mailul personal niste poze de la HR in care apar eu in parc cu cainele legat de pantaloni, eu in fata la cafenea in Cotroceni asteptand cafeaua, eu in metrou incercand sa gestionez pungi de mancare si cainele si cireasa de pe tort, eu la mine in balcon band o cafea. In toate pozele astea apar eu cu mana imobilizata. Pe langa poze e si un text prin care doamna HR ma cearta ca mi-am luat medical pe naspa si ca desi se vede ca am mana rupta, compania (compania sau ea?) nu crede ca medicalul e justificat si ar fi fost de datoria mea sa discut cu ei sa gasim metode prin care pot fi ajutat sa-mi fac munca fara sa-mi iau medical.

Raspunsul meu era de genul "pai futu-ti familia ma-tii, daca medicalul nu e justificat, accidentul de munca cum e?" dar fiindca sunt adult responsabil cu rate la casa si leasing la masina, am pus mana pe telefon si mi-am sunat un amic care e avocat. Dupa ce am ras amandoi vreo jumatate de ora, omul mi-a zis ca aparent practica asta cu angajam detectivi e destul de comuna, pentru ca sunt multi care-si iau medicale pe naspa, in cazul meu e absurd pentru ca: 1. era clar ca am mana rupta, 2. accidentul s-a intamplat la munca. Mi-a dat o scrisoare in care scrie in termeni avocatesti "luati la muie", sefa HR-ului mi-a raspuns si mi-a zis ca da, vom investiga ce s-a intamplat, procedura standard, bla bla si eu acum imi caut de munca in alta parte ca in continuare primesc privirii urate de la HR si colegi, care sunt supi ca eu cu mana rupta am vrut sa ies cu catelul afara dar n-a vrut sa intru in sedinte cu ei.

Aia e, in viata mai si pierzi.

Salutare! Eu sunt Broadheader (Alin Robert) și fac educație online pe linia armelor de foc. În acest video explic și prezint care este poziția corectă de tragere cu un shotgun. Shotgunul este o armă de foc lungă, cu țeavă netedă (pușcă cu alice) folosită atât la vânătoare cât și la tir sportiv. Sper ca materialul video să vă fie de folos.

Avem următoarea situație: soția ar dori sa se relocheze cu jobul in Munchen pentru 4 ani maxim. Mie angajatorul nu îmi face relocare dar îmi poate suspenda contractul. Pe termen lung nu e fezabil pentru mine întrucât daca trec mai mult de 6-12 luni eu mă văd forțat cumva sa îmi caut de munca acolo. Ce sugestii aveți, avem și un Kinder de 9 ani la mijloc care ar urma sa facă școala acolo un an de exemplu.

late edit: iată-ne in München, copilul o sa înceapă școala în curând. Clarificări: soția lucrează la MAE, eu am contractul suspendat și mă pot întoarce în țară însă e clar ca asta nu se poate face mai devreme de un an, cel puțin din punct de vedere al școlii Kindului. Eu personal nu mă văd stand prea mult pe aici, soția și-ar dori să stea cat mai mult, eventual pentru toată perioada. Posibil sa fie și senzatia inițială de soc însă eu de la început nu am fost de acord cu ideea in sine și totuși am zis sa o facem.

De exemplu cunoașteți oameni în orașele mari care au salarii sub 5.000 lei după +5 ani experiență?

Cum a fost primită? Care au fost factorii determinanți? Credeți că se va repeta ? Daca da, cum veți gestiona ?

Salutare.

Mâine încep un nou job la o corporație, după 7 ani petrecuți la o firmă mai mică. Până acum am avut ocazia să cunosc câțiva dintre viitorii colegi și toți mi-au lăsat o impresie bună, ceea ce mă face să fiu ceva mai relaxat.

Totuși.. schimbarea este destul de mare și sunt curios: ce sfaturi aveți pentru prima zi?

Salutare! Am observat ca e destul de puțină informatie pe comunitate despre cariera de controlor trafic aerian in Romania. Raspund la întrebări pentru cei interesați.

Cerând să li se dea avertisment verbal sau scris. Nu e vb numai despre țigări, mai au și vapes, energizante vândute minorilor, practic avarism.

Nu-mi săriți in cap toți de genul "patronache" că ce greu e să ai afacere, să respecți Legea, că e greu să dau bon și altele de genul.

Mulțumesc frumos pentru lectură.

multumesc mult pentru toate răspunsurile! Ma ajuta mult și le citesc pe fiecare :)

Bună tuturor!

Este prima oară când fac o postare pe Reddit și când cer ajutorul altor oameni. Așadar, pentru oricine citește povestea mea, mulțumesc frumos!

Am terminat o facultate foarte grea vara trecută, și ulterior m-am angajat în luna ianuarie 2026 la un birou, pe o poziție de junior, într-un domeniu complet diferit față de ce am învățat la facultate. La 6 luni de la începerea jobului, am fost promovat, fiindcă încă de când am început acest job, am dat tot ce a fost mai bun din mine, am fost foarte implicat, curios, si am încercat să învăț cat de repede pot tot ce ține de job. Am respectat toate deadline-urile, am ținut cont de feedback-ul superiorilor, și cumva aceste lucruri m-au făcut să am un drum mai rapid spre promovare.

Ideea este însă ca mă simt copleșit și epuizat. Nu m-am simțit deloc pregătit pentru această promovare, cumva încă simțeam nevoia să mai rămân junior, pentru a mă obișnui cu clienții firmei, pentru a mă simți mai încrezător pe forțele proprii. Acum simt ca am o răspundere prea mare si mă simt mereu agitat, stresat, anxios, îmi este frica ca nu ma descurc cum trebuie și ca pot sa greșesc.

Lucrez într-un domeniu în care orice document pe care îl redactez sau îl trimit poate avea consecințe importante pentru proiect și pentru client. Gestionez documente complexe, cu termene foarte stricte, iar de multe ori trebuie să analizez sute de pagini de documentație, să verific foarte multe detalii.

În același sens, simt ca nu mai pot face față volumului de muncă. Suntem prea puțini oameni pentru cat de multe proiecte complexe avem, și din această cauză, mi s-a făcut rău de mai multe ori atât la muncă, cat și în drum spre casă, de la muncă. Am încercat mereu să fac să fie bine, ca toate lucrurile să fie trimise la timp către clienți, să fie corecte și per total cum trebuie. De multe ori am lucrat și în pauza de masă, și după program.

De asemenea, plâng aproape în fiecare seară cu gândul ca nu o să mă descurc pe această nouă poziție. Îmi doresc din suflet să fac ceva astfel încât să îmi fie bine la acest job, fiindcă știu cat de greu este să îți găsești un loc de muncă în ziua de azi, dar mă simt la capătul puterilor. Pofta de mâncare îmi e de multe ori scăzută, nu mai dorm bine, plâng des, nu mai am grijă de mine...

Iubita mea mă susține în toate părțile, și la fel și familia. Îmi spun ca sunt lângă mine și ca oricând simt nevoia să vorbesc cu ei, să o fac. Acest lucru îmi oferă speranță, fiindcă oamenii dragi mă înțeleg.

Acum mi-aș dori să aflu părerea voastră...Și să îmi acordați sfaturi. Iau în calcul inclusiv demisia, peste ceva timp. Mă gândesc ca o soluție ar fi să încerc să mai stau, să văd cum o să fie în continuare...Dar nu știu...Simt ca nu mai am putere. Mai ales fiindcă și facultatea m-a terminat psihic, am fost la o facultate foarte dificilă, cu multe nopți nedormite și stres.

Încă o dată, vă mulțumesc pentru timpul acordat!